AVATAR … ABIA ASTEPT!

Avatar!… Abia astept!

Ma gandeam sa spun Avatar din perspectiva unui Pastor, dar adevarul e ca abia astept…

Avatar, conform Dex-ului inseamna reincarnare , transformare, metamorfoza, din acest motiv spuneam ca abia astept.

Filmul Avatar  face valuri in toata lumea. Oamenii sunt absolut uimiti de efectele 3D si imaginatia lui James Cameron, transpusa in film. Pentu cei care ati vizionat filmul va aduceti aminte de acei munti suspendati in eter, etc, etc… wow.  Am citit si am auzit pe la stiri ca multi oameni sustin ca filmul Avatar ar provoca depresie. Dupa ce iesi din lumea 3d a lui Cameron si privesti afara pe fereastra la orasul poluat, padurile defrisate, gunoaiele din oras,…etc., cred si eu ca “aparent” ai toate motivele sa cazi in depresie. (factura la gaze, gripa porcina, flacara violet …)

TOTUSI, personal cand ma gandesc la Avatar din perspectiva unui crestin, paradoxal si fara lipsa de respect fata de film sau de regizorul lui, nu pot spune decat ca e o incercare foarte ieftina a omului de a vorbi despre transformare, metamorfoza si viitor.

Ca si crestin CRED in conceptul AVATAR. Cu alte cuvinte cred in transformare, in metamorfoza. O transformare despre care inca nu avem un vocabular suficient de bogat pentu a o descrie.

Va veni o zi, cand toti cei care au crezut si cred in Isus Hristos, toti cei care au ascultat si asculta de EL, vor fi transformati si transferati. Transformati intr-un trup nesupus legilor fizice, si transferati in Imparatia Lui Dumnezeu. Un loc … nu stiu cum sa-l descriu…, oricum un loc in care suferinta, moartea, primejdia, frica nu vor mai exista. E frumoasa Pandora din Avatar, dar ce folos daca pe ea tot se poate plange, se poate muri, poti fi tradat si sa pierzi ce ai mai scump. Eu stiu un loc unde nu va mai fi plans si nici tristete, unde poti avea incredere deplina fara a fi tradat, unde nu se poate muri!

Abia astept!