Care este locul meu in biserica?
1 Corinteni 12:12-27
Este important de stiut ca fiecare are un loc, o slujba in trupul Lui Hristos, biserica. Noi, oamenii, suntem fiinte sociale, menite de Dumnezeu sa interactioneze si sa faca cele mai multe lucruri impreuna.
In acest scop biserica este alcatuita din oameni inzestrati de Dumnezeu cu diferite daruri sau slujbe, toate avand menirea de-a le sluji celorlalti. Frumusetea acestui proces este ca suntem dependenti unii de ceilalti.
Romani 12:3-9 listeaza darurile de slujire in cadrul Bisericii, iar in Efeseni 4:10-16 sunt listate darurile de slujire ce ajuta la zidirea credinciosilor din cadrul Bisericii.
Unde ne incadram noi? Care e darul sau slujba mea in Biserica? Cum pot sti?
Simplu: procesul prin care ne descoperim locul in cadrul Bisericii lui Hristos este urmatorul:
– Rugaciune: ne rugam ca Dumnezeu sa ne arate si sa ne indrume spre locul si slujba pe care El o are pentru noi. Rugaciunea este cea mai importanta etapa, atat in ceea ce priveste descoperirea locului nostru in trupul Lui Hristos, cat si in ceea ce priveste pregatirea pentru slujire.
– Evaluarea abilitatilor naturale cu care suntem inzestrati: de cele mai multe ori, de fapt aproape intodeauna, Dumnezeu foloseste oamenii in acord cu inzestrarile lor naturale. E important aici de stiut ca nu exista persoana care sa insumeze natural toate abilitatile si, din acest motiv, suntem dependenti unii de altii. De exemplu Moise, desi un un om tenace, cu abilitati de lider, are nevoie de Aaron sa il ajute in vorbire. Care sunt abilitatile tale naturale? Esti sensibil atunci cand vezi nedreptate? Esti preocupat de detalii?…
– Procesul de confirmare. Prin aceasta inteleg urmatorul lucru: atunci cand slujim potrivit voii lui Dumnezeu, in locul potrivit noua, slujirea noastra va fi confirmata de roade. Roadele vor confirma ca suntem in locul potrivit. Roadele insa pot sa apara foarte tarziu. In acest caz va trebui sa fim atenti la sfatul si confirmarea celor care sunt maturi spiritual, ne cunosc si pot fi sincerii cu noi (de asta este important sa avem partasie).
In concluzie, trebuie reamintit faptul ca toti avem un loc in trupul lui Hristos. Toti suntem chemati sa slujim si toti suntem de folos. Este foarte important de stiut ca, atunci cand unul dintre credinciosi nu isi ia in serios chemarea in slujire, intreg trupul lui Hristos sufera si e privat de binecuvantarea si plusul pe care il putea aduce acea persoana.
Sa nu fim indiferenti fata de chemarea, slujirea si locul nostru in Biserica!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.