“..pietrele vor vorbi”


Cuvintele sunt rostite de Isus Hristos, la intrarea in Ierusalim înainte de patimile și moartea Sa. Atunci când ucenicii și copii au început să strige: “Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului…”, fariseii si preoții au spus lui Isus: “spune-le sa taca”. Replica Mântuitorului a fost: “dacă ei vor tăcea , pietrele vor vorbi”. 

Cu alte cuvinte, Dumnezeu, va avea în orice vreme pe cineva care să proclame adevărul, Dumnezeu iși va proclama adevarul in orice vreme, chiar dacă acesta va fi proclamat de “pietre”.

Si acum subiectul pe care vreau să-l aduc in discutie: Lumina de la Ierusalim venită în fiecare an de Paști, lumina de la mormântul lui Hristos.

S-a făcut multa „vâlvă; tam-tam” anul acesta pe această temă: Vom putea merge la Biserică de înviere să „luam lumină?” Anul acesta mai poate fi adusă lumina „de la Ierusalim?”

Eu îmi propun în cateva cuvinte să dezvolt acest subiect, din perspectiva adevărului lui Dumnezeu revelat în Scriptură. Așadar:

  1. Care este adevărata Lumină de Paști? Fără nici un fel de îndoială, adevărata lumina e Hristos. „Eu SUNT Lumina lumii” a declarat Hristos în Ev. după Ioan cap.8 cu v.12. Adevărata Lumină e Dumnezeu, Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Lumină sunt toți cei care poartă în inimile lor pe Hristos ca Domn si Mântuitor. Ev. după Matei cap.5 cu v.16 ” Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor,…. ” Cine are pe Isus Hristos în inima și umblă în ascultare de Hristos, este lumină și are lumină! Deci adevărata lumina e Hristos și toți cei luminați de El.
  2. Ne poruncește Dumnezeu în Biblie sa aprindem lumânarea sau să aducem”lumina acasa” de la Biserică în noaptea învierii? NU. Un NU mare. Nicăieri în Scriptură nu avem un o asemenea poruncă sau procesiune. DAR dacă Biblia nu spune nimic de această procesiune , asta nu înseamnă ca e neăparat rău sau greșit. Biblia nu spune nimic despre a merge cu trenul sau a mânca cu bețisoare chinezești, asta nu înseamnă că e rău să le folosim. Ce vreau să spun este că atât timp cât intelegem ca ADEVĂRATA LUMINA E HRISTOS ȘI CEI PE CARE EL I-A LUMINAT, avem libertatea să aprindem o lumânare, sau o lumină și să o folosim ca simbol, reprezentare simbolică pentru adevărata lumina. Dar dacă nu o aprindem nu trebuie să ne simțim condamnați sau să ne facem griji ca „tot anul nu vom avea lumină” , pentru ca adevărata lumină e Hristos și cei în care El locuiește.
  3. Daca îmi aprind candela de la lumina adusă de la Biserică, voi avea lumina tot anul? NU. La fel și de data asta e un NU mare. E frumos sa aprinzi o lumină, (lumanare sau candelă) , ca simbol al învierii sau al luminii care biruie întunericul. Nu e nimic greșit în asta. Greșit e să credem că dacă am aprins o lumină , vom fi luminați tot anul. Ca sa fim lumină, să fim luminați tot anul și toată viața, Scriptura ne spune că trebuie să-L avem pe Hristos în inimile noastre și să trăim în ascultare de Cuvântul Lui care e Lumină. „Cuvântul Tau este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cararea mea” Ps.119, v. 105. Umblăm în lumină , când umblăm în ascultare de Hristos.
  4. Lumina, flacara adusă de la Ierusalim e mai specială? Nu nu este mai specială. E la fel ca oricare altă flacară aprinsă într-un sat, cătun „uitat de lume” , din România. Să nu uităm că adevărata lumină vine din cer de la Dumnezeu, nu propulsată de motoare cu reacție. Legile fizicii după care arde focul în Israel sunt aceleași legi dupa care arde focul și în jud. Bacău. Dacă această lumină ar fi mai specială, atunci Dumnezeu ar fi nedrept. Nedrept fața de toți creștinii catolici, care nu aduc „lumină” de la Ierusalim, nedrept fața de oamenii simpli , din parohiile izolate unde nu ajunge „lumina de la Ierusalim”. Dar Dumnezeu e drept, e drept și nepărtinitor, așadar simbolul luminii divine, flacara, e la fel oriunde.

Inchei cu urmatorul gând și o mărturisire:

  • Am un profund respect fața de toți creștinii, indiferent din ce confesiune, care în noaptea de înviere caută lumina si vor sa o primească. Pe langa lumânarea pe care o aprindem, să ne deschidem inima și să primim adevărata lumina. Fie ca Hristos să ne lumineze pe toți și să trăim în lumină.
  • În noaptea asta, de înviere, voi aprinde o lumanare în casă voi strânge familia împreună și vom rosti „Hristos a înviat” , și chiar daca nu pot fi la o „slujbă de înviere” sau nu o să am aprinsă lumânarea din lumina „de la Ierusalim” , sunt bine, pentru că STIU că adevărata Lumina e Hristos care e viu și oamenii prin care El luminează și azi. După cum tot repetă Dumnezeu în fiecare zi printr-o „piatra” numită Pro Tv. : Oamenii sunt lumina”

Sarbatori luminate de Hristos și multa bucurie!

HRISTOS A INVIAT!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.