februarie 2023 – Marian Paduret

A trecut un an, de când Rusia a intrat brutal, sângeros și fără nici o scrupulă în Ucraina pentru a “mușca” din teritoriul unei țări suverane și independente.

Pe 26, Februarie, am fost la Vama Siret, am văzut pentru prima dată “puhoiul” de oameni care încercau sa intre în România , lacrimile si disperarea care se citeau pe fețele celor care veneau dinspre Ucraina.

La câteva zile împreună cu soția și un grup de oameni curajoși din Biserica am pornit cu primul transport umanitar spre Ucraina, format din 5 microbuze de marfa. Ne-am întâlnit cu oameni minunați în Ucraina, oameni credincioși, oameni ai rugăciunii. Am întâlnit refugiați care veneau speriați din diferite zone de conflict. De la prima vizita am continuat să mergem aproape săptămânal în Ucraina și să ajutăm cu cât am putut. Am mers în Kiev în Bucea în Borodyanka în Sumî , în Trostienetz, în Izium si am văzut orașe distruse, biserici bombardate, am vb cu oameni credincioși care aveau din. nefericire copii sau rude ucise de armata rusă, am văzut gropile comune din Bucea și pădurea din Izium…..

DE CE SUNT DEZAMĂGIT?

SUNT DEZAMĂGIT să văd ca procentele celor care cred că Ucraina nu mai trebuie ajutată sunt în creștere, au ajuns la 25%.
SUNT DEZAMĂGIT , să văd că MULȚI DINTRE CREDINCIOȘII NEOPROTESTANȚI, încă considera Rusia și Putin , ca apărători ai credinței și valorilor creștine. Îmi pun serios câteodată întrebarea: de unde atâta orbire și ignoranță? Ca să nu spun prostie.
SUNT DEZAMĂGIT, să vad ca în parlamentul României avem un exemplar ca doamna Sosoacă și domnul George Simion. Mai sunt și alții din acelaș aluat tot în parlament și senat. ( cei care merg la dineurile organizate de ambasada Rusiei la București)
SUNT DEZAMĂGIT să vad cum mulți dintre noi, sunt seduși de propaganda feroce și persuasivă a Rusiei si mai noi a Chinei. Sunt speriat ca nu vedem Diavolul din Est. Sunt speriat ca NU AM înțeles se pare aproape nimic din istorie, avem amnezie și am uitat crimele de război a rușilor, când se ascundeau bunicile noastre sau se murdăreau cu gunoi de animal, înadins, ca să nu fie violate de soldații aratei roșii.

Gata, nu mă lungesc, aș putea să enumăr o sumedenie de crime și evenimente triste,.. Spun doar atât: De ce oare toți cei care elogiază Rusia și pe Putin sau China mai nou, de ce nu merg sa se mute acolo, sa muncească acolo, să facă economii în ruble și sa cumpere Lada sau Volga. Dar nu , deși toți acești lamentabili, jalnici și putiniști ignoranți, toți râvnesc să profite tot de pe spatele “diavolului” din Occident. In Occident mergem la munca, în Occident ne trimitem copii la studii sau sesiuni de instruire, din Occident de cumpărăm mașini, sau ne păstrăm economiile in monedele lor. De la rusi nu a venit niciodată nimic bun pentru Romania. A venit ciuma comunistă, si multe exemplare sovietice de genul lui Ana Pauker.

Pentru o cunoaștere mai aprofundata a mizeriei sovietice, recomand sa se citească : Arghipeleagul Gulag, de Alexander Soljenițîn.

Ziua de 26 Ianuarie, va rămane pentru mine, o zi în care am primit, de la Dumnezeu privilegiul de a merge mai departe în viață. Viața,… e așa prețioasă, atât de firavă, neprețuită de mulți si fară preț pentru alții. Pe 26 Ianuarie, dimineața mă pregăteam pentru intervenția chirurgicală pe cord deschis. Știam că va urma, citisem, mă informasem, teoretic știam ce urmează: Inima mea avea nevoie de inclocuirea aortei ascendente, de înlocuirea valvei aortice și reconstrucția valvei mitrale. Ma-am pregătit cum am știut mai bine, am planificatîin detaliu apoi cu încredere și pace în suflet am lăsat lucrurile în mana lui Dumnezeu. A venit 26 Ianuarie!

Dimineața devreme am primit o pastilă de relaxare și in timp ce vorbeam cu soția au venit sa mă ducă în sala de operație. Dupa ce mi-a fost explicat din nou, CUM mă vor adormi, ce efect are injecția, etc am fost anesteziat uitandu-mă la ceas 🙂 7.30 dimineața.

Ce a urmat nu imi amintesc nimic. Știu din relatările echipei de medici că operația a durat peste 5 ore, că au reușit să îmi inlocuiască aorta asceententă, sa reconstruiasca și protezeze valva aortă desi sansele eru de numai 5% și să îmi reconstruiasca valva mitrala. Dar nu imi amintesc nimic decat deodata senzația ca cineva trage ceva din mine, îmi erau scoase tuburile din plamani.Pe pat unde eram, știu că primul lucru pe care l-am făcut a fost sa caut pe perete un ceas. L-am gasit , arăta 7.00, Am încercat sa initiez o discutie cu una din asistente și să o întreb daca e 7.00 seara deja. S-a apropiat de mine si mi-a spus ca e 7.00 dar dimineața, a doua zi. 27. Ianuarie. “Dormisem” sub anestezie mai bine de 23 de ore.

Știam că partea cea mai grea acum începe. După ce am luat legatura cu familia si am transmis că “m-am trezit” , am început sa conștientizez incapacitatea totală de concentrare, efort sau altceva. parcă am trait cateva zie intre două lumi, cu un picior in una și un picior în alta. Îmi amintesc așa de bice sentimentul de realizare cand am reusit sa stau în picioare singur sau să țin telefonul cu o singură mână.Sentimentul de recunoștință pe care îl am de fiecare dată când inspir, încercând să trag cât mai mult aer în plamăni. De când m-am trezit, vremea de aici , Bad Rothenfelde, Germania e una bacoviana 100% , plouă mărunt , des, zilnic 🙂 . Cu toate astea am sentimentul că e cea mai frumoasă vreme si cand aud ploia in geam mă dau lacrimile. Trăiesc!

În cele șapte zile de când m-am trezit, chiar dacă înca am nevoie de stimulator si port cu mine un aparat extern sau tot încă inima nu și-a gasit încă ritmul, evoluțiile pozitive sunt extraordinare. Îmi pot aminti trecutul nu am pulburări de memorie, am început să merg, mai incet dar cu perseverență , și aproape de fiecare dată sunt copleșit de sentimentul de recunoștință, nu pentru ceva anume, ci pentru tot în general. Iată câteva lucruri la care m-am gândit în ultimele șapte zile:

1 .Viața e frumoasă. Firavă, fragilă, cu limitarile ei, împletită în mod misterios cu suferința,…. e totuși frumoasă. Eu un dar. Un dar divin. Și merită traită cu bucurie și recunoștință în fiecare zi. Avem doar una, atât, o singură viață!

2. Viața e sacra. Desi așa disprețuită, și parca din ce în ce mai mulți dintre noi oamenii, îi diminuăm valoarea, totuși viata e sacră. Este nevoie de câți mai mulți dintre noi să apărăm aceasta sanctitate a vieții.

3. Isus Hristos a spus: Eu am venit ca voi să aveți viață, VIAȚĂ DIN BELȘUG. Tot ce experimentăm aici e doar o mica parte din viața pe care Dumnezeu dorește să o avem. Scopul declarat al Mântuitorului a fost clar: Oricine crede să nu piară ci să aibă VIAȚĂ. Adanc în interiorul ființei noastre toți avem nevoie de viață, o viață care transcede existențanoastră finită de acum si aici. Pentru asta a venit Isus. In această perioadă , eu personal am descoperit atît de multă liniște si pace interioară, stiind ca El, Dumnezeu care mă iubește e in control.

4. Mai sunt încă oameni buni în lumea noastră. Să nu lăsăm lumina bunătații să se stingă. În ultimul timp am avut privilegiul să văd oameni care fac bine în mod dezinteresat. Oameni care iubesc, iartă, fac mâncare pentru straini, călătoresc asumandu-și riscuri pentru a ajuta pe cineva pe care nu îl cunoaste personal. Oameni care au grijă de persoane cu handicap și care rostesc cuvinte de dragoste și alint chiar daca NU sunt siguri ca persoana iubită înțelege. Am întâlnit oameni care iși fac timp să stea un moment cu tine si sa te asculte, chiar daca nu are soluția la problema ta, oameni care fac tot ce pot să te ajute, chiar dacă te-au întâlnit prima dată si nu îți sunt datoti cu nimic. Oameni care zambesc din senin,….. Domne aș putea să o țin tot așa,.. Copleșit în modul cel mai sincer, încă mai pâlpâie această lumină divină a bunatăți în oameni. Stiu că Dumnezeu este sursa oricărui lucru bun, toate vin de la El.

Închei , prin a mulțumi tuturor care în aceste zile ați înălțat un gand bun la cer pentru mine si familia noastra.

#nerecuperam