Picătura de speranța

19.04.2020

„Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat și mergea pe drum împreună cu ei.”

Luca 24:15

Sarbătoarea Pastelui, aproape a trecut.

Persista însă in gândurile și inima mea versetul de mai sus. L-am citit de multe ori azi și de fiecare data rămân într-un fel “mut de uimire”, in fata acestui text.

Pe când ucenicii se depărtau de Ierusalim, și coborau spre Emaus, in aceasta călătorie de apx 3 ore, triști și dezamăgiți , Isus se apropie de ei , merge împreuna cu ei și le asculta dejamagirea și confuzia din suflet, toate aceste fără ca ei sa știe sau sa-și dea seama ca “străinul “ care-i însoțeste este chiar Isus cel înviat.

Cât de profunda este dragostea lui Dumnezeu pentru noi? Cât de mult ne iubește Dumnezeu?

Atât de mult încât este dispus sa se apropie de noi chiar dacă noi ne depărtăm de El. Atât de mult încât este dispus sa fie prezent lângă noi chiar dacă noi coboram și ne aflam pe un drum greșit. Atât de mult încât e dispus sa ne asculte dejamagiririle și întrebările chiar dacă noi nu iL cunoaștem sau nu realizam ca EL e cu noi.

Ar fi putut sa spună Isus despre ucenicii care mergeau spre Emaus: “trădătorilor , ați renunțat așa de ușor, după tot ce am făcut pentru voi. In câteva zile o sa vedeți ce ați pierdut” In loc sa facă asta însă , Isus a mers după ei, ca pastorul cel Bun după oaia pierdută. Așa ne iubește de mult Dumnezeu încât nu renunța la noi, chiar dacă noi renunțam la el.

De fapt, despre asta e sărbătoarea Pastelui! Despre Dumnezeu care pentru a salva oamenii, se sacrifica, se întrupează, se smerește pana la moarte!

In fata unei bunătăți așa de minunate a lui Dumnezeu, închei cu cuvintele apostolului Pavel: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?”

Romani 2:4