Picătura de speranța

27.04.2020

Cine poate fi Dumnezeu pentru tine?

„Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?”

Psalmul 27:1

De dimineața de când am citit psalmul 27 , am tot cântărit, de unde, din ce verset sa “leg” meditația de azi.

M-am hotărât 🙂 in sfârșit! V.1

Cine este , sau cine poate fi Dumnezeu pentru noi? In v. 1 David mărturisește cine este Dumnezeu pentru el. David declara : Domnul este:

⁃ Lumina mea

⁃ Maintuitorul meu

⁃ Sprijinul meu

Pe scurt, as vrea sa privim la cele trei caracteristici prin care David îl descrie pe Dumnezeu.

Dumnezeu : Lumina mea. Când umbli in “întuneric” și nu poți vedea spre ce te îndrepti, de ce sa te ferești, Dumnezeu te poate lumina. Dumnezeu poate fi pentru noi cel mai bun sfătuitor, consilier și mentor. Cu sfatul Lui , El ne poate lumina calea vieți in fiecare zi.

Dumnezeu : Mântuitorul meu. Poate câteva sinonime, ne ajuta sa înțelegem mai bine rolul de Mântuitor a lui Dumnezeu.

a. Salvator ; Dumnezeu poate fi pentru noi Salvator. Prin definiție, salvator e cel care salvează. Noi, oamenii avem un talent înnăscut sa intram in situații periculoase și sa avem nevoie de salvare.

B. Vindecător ; Dumnezeu poate fi vindecătorul nostru. El poate vindeca nu doar fizic, poate vindeca emoțional, sufletește. Cele mai adânci dureri , răni și semne , noi oamenii nu le purtam pe corp, le purtam in suflet. Cât de mult avem nevoie de un Vindecător !

Dumnezeu : Sprijinul meu. Când ai nevoie de ajutor, sa mergi înainte sau sa zidești sa construiești ceva bun pentru tine și cei de lângă tine, când ai un vis și lupți pentru el, in acele momente grele, Dumnezeu poate fi Sprijin.

Dacă ați observat , am repetat de mai multe ori expresia: Dumnezeu poate fi. Încurajarea de azi se leagă in special de aceasta afirmație. Dumnezeu poate fi, dar NU va fi decât dacă ii săi voie in viața ta și îți deschizi inima larg pentru El. Vei primi lumina Lui, mântuirea Lui, sprijinul Lui, dacă facem loc in viața noastră pentru Dumnezeu in ascultare!

Cine este Dumnezeu pentru noi?