„Handicapul nostru etnic”

Imagine

Ca popor, noi romanii, avem multe lucruri bune.  Ma bucur ca sunt roman îmi iubesc patria și îmi respect neamul. Avem totuși un „handicap”. Asa vad eu lucrurile.  Anume: ne este foarte greu sa ne asumam responsabilitatea.  Foarte putini oamenii sunt gata sa isi asume responsabilitatea și sa recunoască atunci când greșesc. E o „boala”a noastră, de-a pasa responsabilitatea.

In ultimele zile, datorita accidentului aviatic în urma căruia, doua persoane au decedat,  deși este asa de evident ca mai multe instituții ale statului au eșuat lamentabil când a venit vorba de căutarea epavei și a supraviețuitorilor, TOTUȘI, NIMENI nu si-a asumat responsabilitatea încă. Am văzut câteva demisii „de onoare” ( ce ridicol sa pozezi în victima când ești vinovat).

Doar atât am vrut sa spun,  car de greu este pentru noi romanii sa recunoaștem când greșim. Sa ne asumam responsabilitatea.  Din păcate  pana nu vom învață sa fim responsabili nu ne vom însănătoși ca națiune  și neam. 

Mulțumim lui Dumnezeu ca mai exista oameni responsabilii și simpli, ca moții care au găsit pe supraviețuitorii accidentului, Cu un tractor si mult spirit civic au bătut toate sistemele si coordonatele întortochiate ale unui sistem bolnav. Bravo lor. Si bravo tuturor oamenilor simpli din țara aceasta care înțeleg sa-și asume responsabilitatea, sa fie cinstiți, onești si cu încredere în Dumnezeu. 

Doar un gând mai vreau sa exprim. Avem multe motive sa mulțumim pilotului Adrian Iovan si voluntarului, Aura Ion. Sa te oferi voluntar, cu tot ce ai sa ajuți un semen, este o fapta nobila si demna de respect. Nu in ultimul rând însa mulțumim lui Aura , ca în ultimele doua zile ne-a scăpat de știrile agresante, ostentative si jignitoare despre ce mai face Bianca Drăgușanu si Victor Slav.

P.S.   Oare dacă , asa ca prin minune, s-ar  pierde guvernul și toți șefi incompetenți de instituții, în inima munților ,  CINE ar merge sa-i caute?  

Ce poate face o privire….

DSC_0559Este destul de greu sa fiu impresionat usor de ce vad sau de ce aud. Am intalnit multi oameni si am vizitat multe locuri. Si totusi… 🙂 , astazi am fost „urmarit”de privirea unui baietel  pe care l-am vizitat ieri.

Am ajuns cu greu in satul Belciuneasa, era cat pe ce sa ramanem in noroi cu masina de mai multe ori si aproape ca regretam decizia de-a ma aventura sa vizitez acest sat.

Cand am ajuns insa , am inteles ca a fost o decizie foarte buna. Nu vreau sa spun multe,… toate familiile pe care l-am vizitat erau la fel de necajite, si trist este ca intreg satul e la fel. Familiile unde am fost nu erau cazuri izolate, peste tot era la fel, m-am simtit coplesit si depasit.

Dar altceva as vrea sa spun,… da despre privirea acestui copil. Oare cati alti copii mai sunt in tara noastra  care au aceasta privire sincera si disperata dupa ajutor?

Oameni care astazi alcatuiesc Biserica lui Isus Hristos, nu toti , dar majoritatea, suntem asa preocupati de nevoile noastre , de bunastarea noastra personala, de lucrurile de care avem nevoie, sau ne mintim pe noi ca avem nevoie,… de dorinta de-a avea mai mult, prinsi intr-o continua alergare,….. alergam….. muncim,…. preocupati de a mai construi cate o catedrala,… sau cate o biserica impunatoare ( cladire),  ne place sa intram in tot felul de argumente si „ciorovaieli” doctrinare, confesionale,…. trecem prin aceasta viata si nu avem TIMP sa ne uitam si sa vedem, pe acesti copii care ne striga si ne cer ajutorul cu privirea lor.

In ochii lor putem citi:

– Am nevoie de dragoste!

– Am nevoie de caldura!

– Cum este o jucarie noua?

– Am nevoie de un loc decent unde sa locuiesc!

– As vrea sa invat si sa merg la scoala pentru a avea un viitor mai bun !

– Cine este Isus?

Datorita iuresului cu care ne traim viata insa nu avem TIMP sa-i vedem sau sa-i auzim!

Imi este teama insa ca intr-o zi , cand vom ajunge inaintea lui Dumnezeu, aceste privirii  ne vor condamna. Atunci le vom vedea, va fi insa prea tarziu,……